Pistoale și trandafiri. IRS.

Nu știu cum să te salut. Salut, bună, halo, hello, salve sau bonjour? Sunt atâtea saluturi în fiecare limbă, dar cu toții ajungem să ne plictisim de ele. Mai bine încep cu un "La revedere" scurt, concis și deloc clișeic.
Nu am nume, m-am obișnuit să fiu strigată Ale, Alu, All. Desigur, vreau să rămân anonimă. Dacă mi-aș spune vârsta, sau, mai corect, să o scriu, sigur ai râde de mine. De ce? Numai tu știi. Și nu că mi-ar și păsa.
Trăiesc în România, da, o țară pe care mulți o urâm, dar dacă i s-ar întâmpla ceva ne-ar părea rău de brutalitatea cu care trăim aici. Dar hai să trecem peste asta.
Ador viața. Mi se pare fascinant să o trăiești. Cu toate suișurile și coborâșurile, e tot mai frumos să o trăiești. Pot spune că sunt ciudată, poți spune și tu, dar nu îmi pasă când vine vorba de mine de părerea ta. Am o obsesie pentru shoeși. Cred că am vreo 6 perechi îndesate bine acolo la locul lor, care așteaptă să fie purtați cât de curând. Urăsc cizmele. Îmi plac mai mult bocancii.Cred că sunt o cea mai obsedată persoană pe care o cunosc. Atâtea obsesii, unele trecătoare, altele nu. Dar nu contează.
Acum o să îmi închei descrierea în cel mai normal mod, fără saluturi, fără nimic.